Cu bicicleta la Palma

Ieri, 9 mai 2015, am făcut cea mai lungă și mai grea tură cu bicicleta. Astfel, am plecat din Hardic – Horodnic (comuna Horodnic de Sus, jud. Suceava), pe drum forestier, prin pădure până la intrarea în localitatea Sucevița. De aici am continuat pe DN17A către Câmpulung Moldovenesc, cu scopul clar stabilit de la ajunge pâna sus la Palma, iar apoi să ne întoarcem.

palma

Plecarea a fost pe la ora 14:30, iar la 19:00 eram deja întorși la locul de unde am plecat. Aplicația Strava indică că am parcurs 59 de kilometrii în 4 ore, 33 de minute și 17 secunde, din care am pedalat doar 3 ore, 50 de minute și 53 de secunde. Altitudinea maxima la care am ajuns este 1105 metrii, iar altitudinea minima 440 metrii.

Viteza medie a fost de 15,3 km.h, iar cea maxima de 48.2km/h. Aplicația estimeaza că am consumat 1778 calorii la aceasta ieșire.

palma2Graficul cu viteza de deplasare și energia dezoltată în funcție de altitudine și distantă este următorul:

palma-grafice-viteza-energieHarta traseului, mai detaliatapalma-detaliu-traseu-1

palma-detaliu-traseu-2

palma-detaliu-traseu-3

Efortul a fost mare, mai ales că nici bicicleta nu m-a ajutat prea mult, fiind vorba de o  Merida Matts 5, cu 21 viteze, frane V-brake.

Articole asemanatoare:

2 comentarii la „Cu bicicleta la Palma

  • 14 mai 2015 la 22:44
    Permalink

    Interesant traseu, trebuie sa fie foarte frumos drumul. Nu cunosc portiunea dintre Hardic si Sucevita, drumul forestier. Zona Hardic o stiu bine, am o locatie cu antene si am pus net la mai multe cabane/case de vacanta de acolo.
    Anul asta imi propun sa ajung si eu cu bicicleta cam pe acelasi traseu ca cel facut de tine. Merci pentru sharing. 🙂
    Anul trecut am biciclit pe traseul Sucevita-Solca, tot drum forestier, partial poteca, foarte frumos si Rarau-Slatioara-Codrii Seculari pe poteca si apoi manastirea Voronet pe directa pe la Plutonita peste munte, tot deosebit de frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.