Castelul Bran

De la Cetatea Râșnov am mers către localitatea Bran (de la Râșnov la Bran sunt circa 12km) pentru o vizită scurtă a Castelului Bran. Scurtă pentru că deja era amiaza și până la Suceava avem drum lung.
Ajunși în apropierea castelului am fost surprinși de numărul mare de persoane venite pentru a vizita acest obiectiv. Plin de mașini și plin de oameni. Noroc că în parcările private mai erau câte un loc liber. Costul? Doar 4 lei/ora.
Taxa de vizitare a castelului este de 20 lei/persoana, preț în care este inclusă și taxa foto. Se poate opta și pentru audio ghid.
Castelul este acum muzeu privat, statul român retrocedând în anul 2006 castelul și domeniul aferent către moștenitorii de drept ai acestuia care l-au revendicat în anul 2000. În anul 2009, Ministerul Culturii a mutat colecțiile aparținând statului din castel iar familia Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția personală.
Istoria castelului începe în anul 1377 atunci când Ludovic I de Anjou le permite brașovenilor ridicarea unei cetăți la Bran, cetatea fiind terminată pândă în anul 1382.
Informații istorice despre acest obiectiv turistic se găsesc și pe site-ul http://www.bran-castle.com/ro , fiind prezentate detaliat file din istoria medievala precum și din perioada reședinței regale.

Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran

Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran

Castelul Bran Castelul BranCastelul Bran
Pe la două și ceva după amiază ne-am pornit spre casă, înfruntând pe drum ceață, ploaie și aglomerație. Traseul urmat în aceste două zile a fost: Suceava – Bacău – Onești – Târgu Secuiesc – Brașov – Poiana Brașov – Râșnov – Bran – Râșnov – Brașov – Târgu Secuiesc – Onești – Bacău – Suceava. În total 730 de km, viteza medie de 68 km/h și un consum de 6.8 l/100 (Toyota Corolla, 1.4 VVT-i). Spre deosebire de zilele trecute, acum nu mi-a mai fost lene să îmi scot antena CB și am primit din timp informațiile despre radare.

Aștept cu nerăbdare următoarea ieșire.

Articole asemanatoare:

Etichetat cu: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*