Cât de inconștient poți să fii încât, după ce bei în timpul programului de muncă, să îți suni șeful și să îl ții de vorba la telefon?
Dacă tot ai comis-o, stai liniștit, poate totuși nu află nimeni!
Related Posts
Discriminare?
Dacă ieri, 8 martie, femeile au fost oprite de către polițiști și le-au fost oferite flori, astăzi, 9 martie, de ce nu suntem opriți noi bărbații și polițiști să ne ofere 40 de pahare (astăzi este pomenirea sfinților patruzeci de mucenici)? Spuneți și voi, nu e discriminare? Articole asemanatoare: Au apărut Indicatori de evaluare la Poliția Rutieră Atitudine Cum? Android, pe gustul meu Super-mega-extra ofertă Zapp Atenționare automată prin apel vocal E păcat să…? Exemplu de suport tehnic Ăștia și-o iau în cap
Mica reformă
Avem o țară mică, condusă de oameni mici. Dar avem și mica reformă a Justiției care constă în legea 222/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010. Ar fi câteva aspecte pe care doresc să le evidențiez, legate de amenzile contravenționale în general și în particular asupra celor ce privesc regimul circulației pe drumurile publice. Astfel, avem următoarele modificări importante asupra OUG 195/2001 (modificată și completată între timp de ‘nșpe mii de ori): 1. La articolul 118, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(2) Plangerea suspenda executarea amenzilor si a sancțiunilor contravenționale…
Downtown Cinema Club Fălticeni
Buna dimineața! Aseară am fost în Fălticeni, in clubul Downtown Cinema pentru reprezentația cântărețului Guess Who. După cum probabil v-ați dat seama din numele foarte inspirat al clubului, acesta este amenajat în spațiul fostului Cinema din Fălticeni. Ca să ajung în sala propriu-zisă am urcat scările înguste, întunecate și umede de la condens. Înăuntru am dat peste o atmosferă fierbinte, la propriu. Nu am observat să existe un sistem de ventilație a clubului, existau doar patru unități de perete de aer condiționat tip split, care nu au fost pornite deloc toată noaptea. Din acest punct de vedere recomand clubul Downtown…
One thought on “Mintea românului”
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
:)) Il mustra constiinta si vroia sa arate sefului ca el nu e beat! Asa ca l-a sunat sa-i zica:”Sefu sa stiti ca nu sunt beat!” :))