După ședință: fără cuvinte

Sâptămâna trecută am participat la Adunarea Generala a Asociației de Proprietari. Va spun, musai trebuie să participați la așa ceva! Vă v-a schimba percepția despre viață!

Ora programată: 18:00. La 18:30 încă mai ajungeau proprietari. Nu-i bai, avem timp să îi așteptăm. Din sute de membrii, au venit doar 62.

Se începe cu alegerea comisiei care va scrie și semna procesul verbal de ședință. Motiv bun pentru primul scandal. Că de ce ălă, că vrea și el, că e văru lu’ Fănică.

Avem și invitati. De la Primărie, probabil cel care face curățenie la etajul 2, că nu ne-a spus nimeni ce funcție are. Primarul nu era, că pe ăla îl cunosc. Unul de la ACET. Nu rețin ce a spus în cele 3 fraze pe care le-a vorbit la un moment dat. Aaa… și reprezentanții Poliției. Poliției Comunitare. Poliției locale. Poliției. Dracu’ știe, că președintele asociației de locatari a prezentat-o pe fătuca aia în diferite moduri.

Apoi președintele citește ordinea de zi. Cam 10% au înțeles ce e aia, restul au început să îl intrerupă cu întrebări referitoare la metrul ăla cub de apa pe care îl plătește el.

Se votează ordinea de zi. Mare parte ridicau mâna la toate trei variante: „aprobat”, „respins”, „abținere”. Probabil au văzut la televizor cum se votează în Parlamentul nostru.

Se citeste raportul întocmit de către cenzori, cu datele pentru anul 2013. Va surprinde faptul că oamenii nu au fost interesați de el? Tot ce voiau erau scăderea salariilor personalului plătit de asociație și tăierea altor beneficii obținute de aceștia.

Datornicii? Datorinicii nu erau prezenti. S-a pus în discuție scăderea procentului de penalități pentru întârzieri la plată. Daaa… toți se declarau de acord, fără să știe ce implicații are acest lucru pentru asociație. Noroc de un binevoitor care a explicat că se va ajunge într-o situație mult mai gravă decât în prezent.

Cu greu s-a trecut mai departe, la aprobarea bugetului pentru anul curent. Greutatea a venit din faptul că vorbeau toți, fiecare cu fiecare, fără să le pese că au venit la o ședință în care se iau decizii care îi afectează pe toți proprietarii din asociație. Nu… el are țânțari în casă și nu poate dormi diseară, asta e mai important!

Știți cum s-a votat bugetul? Fără nici o modificare a salariilor si bonusurilor din asociație, cum țipau toți mai devreme. Apoi tot ei o să strige că i-au furat ăștia din conducere, nu o să recunoască nici unul că e bou și a ridicat el mânuța acolo la ședință.

Mai erau aspecte de discutat, dar… oamenii nu știu ce înseamnă o ședința, nu știu ce înseamnă să vorbești organizat. Să îi fi văzut cum se ridicau și se duceau ei să vorbească cu presedintele asociației care avea cuvântul. Discuții doar între ei, în timp ce toată sala statea și se uita!

Bineînțeles că au început să plece, chiar dacă mai erau subiecte pe ordinea de zi de discutat.

Ar trebui ca aceste ședințe să fie lunare, să se învețe oamenii cu modul de discuție, cu votarea, cu luarea deciziilor.

Treziți-vă!

 

Articole asemanatoare:

Un comentariu la „După ședință: fără cuvinte

  • 8 august 2014 la 19:39
    Permalink

    La ce sa se trezeasca daca nu au la ce sa se raporteze in legatura cu trezirea ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.