Senzori de temperatură și umiditate pentru Raspberry Pi

senzorMi-au ajuns senzorii de temperatură și umitate comandați pe dx.com.  Este vorba de AM2302, un senzor care foloseste protocolul „1-wire”.  Poate măsura temperatura în intervalul -20…80 grade Celsius și umitatea relativa între 0 și 100%. Tensiunea de alimentare poate fi în intervalul 3,5 – 5,5 volți, valoarea recomandată fiind 5 volți.

Dimensiunile senzorului în milimetrii sunt prezentați în imaginea de mai jos:

dimensiuni senzor

Eroare de măsura depinde de intervalul în care se face măsurătoare, după următoarele grafice:

eroare masura temperatura eroare masura umiditate relativa

Semnificația pinilor:

  1. Alimentare VDD (3.5-5.5V)
  2. SDA serial data, bidirectional
  3. Nefolosit
  4. GND (-)

Puteti descărca o arhivă cu mai multe date, chiar și cod sursă pentru microcontrolere ce permit afișarea valorilor citite de acest senzor. O mare parte din text nu este în limba engleză: AM2302.rar (643 downloads) .

Acest senzor doresc să îl folosesc la interior, pentru a monitoriza temperatura și umiditatea în camere, valorile urmând să fie procesate de un dispozitiv Raspberry Pi și apoi citiți prin SNMP de către un server de la distanța care va trasa și grafice cu variația valorilor.

Pentru măsurarea temperaturii exterioare am achiziționat, tot de pe dx.com, un senzorul DS18B20.

senzor DS18b20

Acest senzor măsoară doar temperatura, nu și umiditatea. Tensiunea de alimentare este într 3,0 și 5,5 volți. Intervalul de măsura a temperaturii este -55…+125 grade Celsius. Senzorul a fost livrat împreuna cu un cablu cu lungimea de 90 cm. Firele se vor conecta astfel:

  • rosu – VCC
  • galben – DATA
  • negru – GND

Foaia de catalog pentru DS18B20.pdf (689 downloads)

După ce îi testez pe Raspberry Pi voi reveni cu detalii.

Prețuri:

  • AM2302 – 5,32 dolari
  • DS18B20 – 4,13 dolari

Transportul a fost gratuit.

 

 

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

One thought on “Senzori de temperatură și umiditate pentru Raspberry Pi

  1. Salutare! Am vazut acest articol din 2014 si cautam continuarea lui. Ma uitam la restul articolelor dar nu gaseam daca ai mai continuat sau nu proiectul. Pe mine m-ar interesa sa leg 2 senzori de temperatura pt a inregistra o perioada „ce face” cazanul meu pe carbuni. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.