Casa Conțiu Sibiu

Drumurile m-au dus săptămâna ce tocmai s-a încheiat prin Sibiu. De cazare s-a ocupat un coleg, care a ales, ținând cont de preț, cazare la Casa Conțiu Sibiu. Prețul pentru o cameră dublă la Casa Conțiu Sibiu este de 80 lei/noapte. Casa Conțiu este o vilă localizată lângă Parcul Subarini, în Sibiu, cu regimul de înălțime P+2E+M. Noi am fost ghinioniști și am fost cazați la mansardă, iar afară erau temperaturi de peste 30 de grade. Trebuie spus că Casa Conțiu nu are dotată nici o cameră cu aer condiționat, deci vă puteți imagini ce insuportabil era aerul acolo sus.…

Concediu iunie 2012

De câteva luni așteptam căldura pentru a merge într-un scurt concediu cu familia. Destinația era clară: litoralul românesc. Criteriul principal care ne-a făcut să îl alegem în detrimentul unei destinații din altă țară a fost copilul care are vârsta sub doi ani – în caz de o urgență medicală sau alte probleme noaptea cred că m-aș fi descurcat mai ușor la noi, conversând în limba română cu eventualii farmaciști, doctori etc. Din fericire nu a apărut nici o problemă pe perioada în care am stat pe litoral. Planificarea vacanței o făcusem cu câteva luni în urmă, rezervând hotel prin booking.com…