Cabana Dochia

În weekend-ul 30-31 mai 2015, am urcat pe Ceahlau și am înoptat la Cabana Dochia. Traseul de urcare a fost: Cabana Izvorul Muntelui – Stânca Dochiei – Santinela – Jgheabul cu Hotar – cabana Dochia. Traseul este marcat cu triunghi albastru, dar nu l-am respectat în totalitate, ci am mers prima porțiune pe drumul asfaltat. Am cotit apoi la stânga și am părăsit drumul asfaltat, înaintând pe o potecă pe malul unui pârâiaș. Nu după mult timp am ajuns la Stânca Dochiei.

Codrii seculari Slătioara

Chiar dacă joi am pătimit pe scanul stomatologic și duminică eram încă cu falca umflată, nu am rezistat și am plecat iarăsi pe munte. Decizia am luat-o chiar atunci când m-am trezit, așa pe la ora 10, după ce am înghițit antibioticul. Destinația: rezervația Codrii seculari Slătioara. Pe 20 iulie 2014, la 11:30 eram gata de plecare, fără să ne documentăm mai deloc, am pornit la drum. Chiar dacă toate site-urile „țipă” că la Codrii seculari Slătioara se ajunge din Câmpulung Moldovenesc, eu m-am încăpățânat și am mers pe DN17 până la Frasin, apoi am făcut stânga spre Stulpicani. La…

Munții Călimani – Vârful Pietrosul Călimani

După drumeția făcută în urmă cu două săptămâni pe Poteca tematica 12 Apostoli din munții Călimani, mi-am propus să ajung pe Pietrosul Călimani, cel mai înalt vârf din Munții Călimani – 2100 m. Pe 13 iulie 2014, zi fără ghinion, am plecat din Suceava pe la 06:45 către Gura Hatii (131 km), pentru a încerca să urc până în vârful Pietrosului Călimani. Chiar dacă sunt mai multe trasee turistice marcate care te duc pe vârf, am ales o „scurtătură”. Astfel, din Gura Haitii am continuat pe drumul betonat care duce către fosta exploatare de sulf.