VoIP vândut prin sistem MLM

mlmMarți imi zice șefu’ că l-a anuntat pe el cineva că se ține nuș ce prezentare de produse VoIP în Suceava și că trebuie să merg să văd despre ce este vorba. Super! Ideea era interesantă, partea proastă era că ora începerii era 18, adică după terminarea programului de muncă la servici.
Marea prezentare a avut loc la Hotel Imperium din Suceava, unde am gasit parcarea plină de mașini cu numar de Suceava, Neamț și Botoșani. In restaurantul hotelului lume multă, circa 60 de persoane, care așteptau să înceapă prezentarea. Waw, super eveniment, trebuie să fie foarte interesant dacă au o audiența așa numeroasă.
În scurt timp începe prezentarea un tip care bătea câmpii cu chestii comerciale. Hopa! Ăștia vând telefonie VoIP în sistem MLM (Multi Level Marketing). Ideea era următoarea: cumperi un pachet, devii partener, prostești pe alții să cumpere și ei și ai nush ce bonus. Din banii ăia îți plătești factura și restul îi încasezi. Asta este în mare, pentru că mai sunt alte zece mii de reguli (nivele, număr de parteneri, sume, bla bla).
Două ore. Două ore a trăncănit despre sistemul lor. Nu lucruri concrete ci mai mult încerca să forțeze audiența să înțeleagă ce „boom” financiar este ăsta și că toată lumea iese în căstig.
M-am amuzat.
M-am amuzat însă și mai tare cand au trecut la partea tehnică. Parte pe care o așteptam cu mult interes. Parte care a durat doar 5 minute, minute în care mi-am permis să îi contrazic de câteva ori pentru că băteau câmpii și dezinformau.
A urmat apoi partea de prețuri pentru serviciile lor de telefonie VoIP. Prețuri mari. Prețuri peste cele de pe piața de telefonie prin internet. Păi în condițiile acestea, cum să găsești clienți călora să le vinzi?
Tot circul ăsta a fost pentru produsele NECC Telecom, sistemul lor de MLM se numește LV7.
Să luăm doar un mic exemplu: pachetul NECC Romania TelGen Simple, cel mai ieftin, cu abonament lunar de 5 euro (fără TVA) si taxa de activare de 24.97 euro (fără TVA), în schimbul cărora primești 100 de minute către orice rețea naționlă fixă. Ca să îti iei pachetul esti obligat să îți cumperi și un echipament, cel mai ieftin este un Linksys SPA2102 la prețul de 63 euro (prețul lor, fără TVA). Deci, ca să te abonezi trebuie să plătești 24.97+63 = 87,97 euro fără TVA. La care se mai adaugă taxă de transport vreo 7 euro, deci în total vreo 95 de euro, fără TVA.
Pai..dacă folosesc serviciul Eurovoice de la Euroweb ca să vorbesc 100 de minute către rețelele fixe din România mă costă 0.025 euro * 100 minute=2.5 euro
fără TVA. Și se poate și făra abonament, făra contract, alegând opțiunea prepay! Apoi echipament respectiv costă cam pe toate site-urile din România circa 280 ron cu TVA, deci vreo 56 de euro fără TVA, diferența fiind de 7 euro făra TVA. În mod sigur se poate găsi și mai ieftin sau se poate folosi un alt adaptor la vreo 30 de euro.

Deci.. unde este super, mega oferta lor?
Mai jos aveți prezentarea sistemului lor de MLM LV7 în format PDF:


Sper că nu s-a supărat nimeni că răspundeam la întrebările lor retorice de genul „Mai știți pe cineva care să ofere asta?”, „Găsiți în altă parte o ofertă mai bună?”. De curiozitate, căutați pe google dupa „LV7” și „Necc telecom” și veți vedea disperarea de a vinde a celor intrați deja în sistem.
[ad#google-adsense]
Ar trebui să le reamintească cineva că nu ei au inventat telefonia prin internet. Ar fi un lucru minunat dacă ar lucra și la construirea de protocoale noi pentru aceste servicii, pe lângă cele existente.

Deci.. am cam pierdut timpul pe acolo!

Articole asemanatoare:

Postat în General Etichetat cu: , , , , , ,
3 comments on “VoIP vândut prin sistem MLM
  1. Binevoitor spune:

    Ar trebui sa le spuna careva la astia de la necc.ro ca au cateva probleme cu site-ul si nu poti sa iti iei comanzi de acolo un pachet:

    Server Error in ‘/NewNeccRo/Cart’ Application.
    Runtime Error
    Description: An application error occurred on the server. The current custom error settings for this application prevent the details of the application error from being viewed remotely (for security reasons). It could, however, be viewed by browsers running on the local server machine.

    Details: To enable the details of this specific error message to be viewable on remote machines, please create a tag within a „web.config” configuration file located in the root directory of the current web application. This tag should then have its „mode” attribute set to „Off”.

  2. mihai spune:

    bogdane, abonamentul lunar e lunar si atat. „Să luăm doar un mic exemplu: pachetul NECC Romania TelGen Simple, cel mai ieftin, cu abonament lunar de 5 euro pe luna (fără TVA) „.
    🙂

  3. Mersi de observatie, am modificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*