Tinovul Mare

„Tinoavele sau turbăriile sunt niște zone umede (mlaștini) în care se acumulează turba, un sol foarte bogat în materie organică provenită de la plante, slab sau deloc descompusă din cauza lipsei oxigenului.”

Acesta e primul mesaj care m-a întâmpinat astăzi la intrare în Tinovul Mare de la Poiana Stampei, județul Suceava.

Ca să găsiți intrarea nu este ușor. De fapt, sunt două intrări: una prin curtea Ocolului Silvic Poiana Stampei și una de pe drumul pietruit care merge la Dornișoara. Sincer sa fiu, nu am găsit intrare din E58.

Așadar, cum am venit de la Suceava am făcut stânga pe drumul pietruit care duce către localitatea Dornișoara (exista indicator), am trecut calea ferată (dezafectată) și am mers circa 3 km. La un moment dat veți observa pe partea dreaptă indicatorul șî panoul de mai jos. Acolo este intrarea. Coordonatele GPS exacte sunt: 47.2930527/25.1208305.

Traseul este amenajat, mergând în mare parte pe podeț de lemn. Lungimea este de circa 1 km.

tinovul-mare

Din loc în loc aveți panouri informative cu texte și imagini interesante. Aflați astfel că în tinov găsiți mușchii de turbă, planta „roua cerului” (plantă carnivoră), „bumbăcărița”, „răchițelele”, „ruginarea” dar și informații despre animalele care trăiesc aici.

Trebuie să fiți atenți să nu alunecati pe podețul de lemn. Eu am mers acum la începutul lunii noiembrie și erau frunze pe jos, afară era un început de lapoviță și cu greu am stat în picioare.

dsc_5446

dsc_5458

dsc_5472

dsc_5486

dsc_5489

dsc_5551

dsc_5642

dsc_5580

dsc_5651

dsc_5589

 

 

 

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.