Week-end-ul ce tocmai a trecut a fost dedicat instalării și configurării Windows Small Business Server Standard 2011 de pe un stick USB bootabil.
Mașina pe care am instalat a fost un DELL Power Edge 2900, upgradat la configurația:

• 1 procesor Quad Core Xeon E5335 la 2Ghz ;
• 10GB memorie RAM DDR2 667 Mhz;
• 3 HDD de 146GB SAS 15.000 rpm și 2 HDD-uri de 73GB SAS 15.000 rpm;
• controler RAID Perc 5/i, care știe RAID-0, RAID-1, RAID-5, RAID-10;
• două surse de alimentare redundante;

Înainte de instalare însă am refăcut matricea RAID, alegând o soluție de RAID-10 și lăsând un disc singur, în afara matricei. Astfel am obținut un disc virtual configurat din:

• disc 1 = 146 GB
• disc 2 = 146 GB
• disc 3= 73 GB
• disc 4 = 73GB

Capacitatea totală a matricei este de circa 208 GB.
Al doilea disc virtual este realizat doar din disc-ul fizic de 146 GB.
Așadar spațiul total disponibil este de circa: 208+146 = 354 GB.
Pentru instalarea sistemului de operare am alocat un spațiu de 150GB, ținând cont de faptul că Windows SBS Standard 2011 are nevoie de un spatiul de cel putin 120 GB pentru a se valida hard-ware-ul în pasul de instalare. Instalarea a decurs normal, fără probleme, doar cu unele mari nemulțumiri din partea mea, despre care voi vorbi mai târziu.

Așa arată alocarea spațiului de pe disc-urile virtuale:

După ce am făcut setările inițiale, sistemul de operare al cărui kit de instalare fusese proaspăt descărcat de pe site-ul Microsoft s-a apucat să își facă nu mai puțin de 111 update-uri, cu un total de peste 900 MB. Pot spune că descărcarea și instalarea lor (împreună cu repornirile necesare) a durat mai mult decât instalarea propriu-zisă a sistemului.
Aș dori să vă împărtășesc câteva informații pe scurt:

• Windows SBS Standard 2011 nu ține locul dispozitivului de acces internet, el fiind componentă a rețelei locale, accesul fiind făcut de un echipament dedicat;
• Windows SBS Standard 2011 lucrează cu adrese IP private; cu adrese IP publice asistentul de instalare nu funcționează (a trebuit să ma apuc șă modific toată arhitectura logică a rețelei organizației);
• Windows SBS Standard 2011 cere adăgarea în momentul instalării a unui utilizator cu drept de administrator, nu ne mai logăm cu clasicul de acum „Administrator”;
• Windows SBS Standard 2011 preferă să fie el sistemul care se ocupă de alocarea adreselor private în cadrul organizației prin DHCP;
• în mod implicit sufixul domeniului creat este .local; pentru a permite folosirea altor nume de domenii este necesară instalarea folosind fișiere de răspuns („answer file”);
• Windows SBS Standard 2011 o ia în bălării dacă vă apucați să modificați chestii de bun simț prin setări (de exemplu, la instalare, în Active Directory se creează automat o Organization Unit numită MyBusiness; să nu vă mănânce să o redenumiți în FirmaMea că se duce tot dracului!);

Ieri m-am dotat cu un stick USB Corsair Flash Voyager de 8GB și astăzi si-a dovedit utilitatea pentru că s-a activat inregistrarea în Microsoft Partener Network și am putut face download la imaginea ISO a Windows Small Business Serverr Standard 2011 64 bit English FPP VL.
Surpriza a venit când am vrut să o scriu pe un DVD cu capacitatea de 4,7 GB, dimensiunea imaginii respective fiind de peste 6 GB.
Soluția salvatoare a venit prin folosirea stick-ului USB, pe care l-am făcut bootabil urmând pasii de mai jos, valabili în cazul în care rulați Windows 7:

1. Deschidem o linie de comanda (folosind comanda cmd sau dand click pe iconita cmd.exe);
2. Rulam utilitarul diskpart;
1. tastam comanda list disk si dam Enter, software-ul afisand o lista cu disc-urile existente in sistem;
2. identificam stick-ul USB in lista respectiva (in cazul meu este Disk 1);
3. selectam discu respectiv folosind comanda select disk 1 (atentie, modificati in cazul in care stick-ul USB este la o alta pozitie in lista);
4. rulam comenzile:
1. clean
2. create partition primary
3. select partition 1
4. active
5. format fs=ntfs
5. asteptam să termine operația de formatare, durează un pic, depinde de capacitatea stick-ul
   
6. rulăm comenzile:
1. assign
2. exit
   
7. in acest moment Windows a asignat în mod automat litera H stick-ului USB;
8. în mod normal mai departe ar fi trebuie să fie simplu, dar treburile s-au complicat pentru că eu rulam un Windows 7 pe 32 biți și kit-ul sistemului de operare pe care voiam să il pun pe disc era pe 64 biți; am fost nevoit să caut un CD cu Windows 7 32 biți, șă îl introduc în unitatea optică (drive E) și să execut comenzile:
1. E: (litera unității optice)
2. cd boot
3. bootsect.exe /nt60 H:(unde H este litera drive-ului USB)
   
9. montăm folosind soft adecvat (Power ISO, Daemon Tools etc) imaginea sistemului de operare pe care dorim să il avem pe stick-ul USB (în cazul meu Windows Small Business Serverr Standard 2011 64 bit English FPP VL) și copiem conținutul acesteia pe stick-ul USB (atenție: nu se copie imaginea direct pe care am descărcat-o!)

PPS: Atunci când am încercat executarea comenzii bootsect.exe din imaginea sistemului de operare pe 64 de biti, mesajul de eroare a fost:

Dacă aveți achiziționat un telefon mobil Samsung Galaxy S II de la un operator de telefonie mobilă care l-a blocat pentru a fi utilizat doar în rețeaua acestuia, echipamentul se poate debloca destul de repede, urmând pașii:

• Folosind Odin încarcati pe telefon fișierul PDA XWKDD_insecure.tar;
• Folosind SuperOneClickv2.0b1-ShortFuse faceți root la telefon;
• Instalați pe telefon aplicația SGS Unlock PRO v1.3.apk și obțineți codul de deblocare.

Acum puteți pune în telefon o cartelă SIM a unui alt operator, iar atunci când vă cere codul îl introduceți pe cel generat de aplicația SGS Unlock PRO v1.3.apk.
Pentru a scăpa de iconița cu semnul exclamării din timpul bootării după această operație, încărcați pe telefon I9100XWKE7_Kernel.zip.

Nu găsiți pe acest site disponibile la download fișierele menționate, dar sunt convins că șțiind numele le veți găsi imediat folosind motorul de căutare Google.

Metoda este funcțională, am testat-o pe un echipament nou.
Aștept mulțumirile voastre.

În ziua de astăzi tot mai mulți avem cel puțin două telefoane pe care le folosim și o mulțime de persoane cu care interacționăm prin intermediul telefonului. Se pune problemă să păstrăm în mod organizat datele de contact ale acestor persoane (nume, număr de telefon, adresă de email etc).
Personal folosesc în momentul de față două terminale telefonice mobile:

• Nokia E51 – pe care ruleaza Symbian S60 3rd Edition
• Samsung Galaxy S – pe care rulează la momentul scrierii acestui articol Android 2.3.4 XXJVP.

Pentru a putea sincroniza contactele salvate între cele două telefoane am soluția clasică de a folosi Outlook (2003/2007/2010) și folosind Ovi (în cazul Nokia) sau Samsung Kies (in cazul Samsung) să sincronizez contactele pe rând cu programul Outlook instalat pe PC.
Dar asta înseamnă să folosesc tot timpul același computer și… pachetul Microsoft Office din care face parte Outlook nu este gratuit.

Soluția pe care o folosesc este următoarea: pe telefonul Samsung Galaxy S am setat Android-ul să sincronizeze contactele cu contul Google (lucru pe care îl știe nativ, fără să fie nevoie să instalez alte aplicații), iar pe telefonul Nokia E51 fac sincronizarea cu același cont Google folosind aplicația Mail for Exchange.

În primul rănd asigurațivă că aveți un cont Gmail și că îl puteți accesa de pe PC folosind un browser.

Configurare Nokia E51 pentru a sincroniza contactele cu Gmail

Aplicația Mail for Exchange se poate descărca din Ovi Store dacă nu este deja preinstalată pe telefonul mobil.

După instalarea aplicației, o putem accesa mergând în Meniu – Instalări – Mail for Exchange.

Vom crea un nou profil, cu următoarele date minimale:

• Conexiune
• Server Exchange: m.google.com
• Conexiune sigură: Da
• Punct de acces: aici selectati modalitatea de acces la internet dorită
• Sincron. in roaming: Nu
• Se utiliz. portul implicit: Da
• Date de acces
• Nume utilizator: adresa_voastra@gmail.com
• Parola: parola contului pe gmail
• Domeniu: se completeaza orice
• Progr, sincronizare
• Prg. sinc. in ore de varf: Manuală
• Prg. sinc, în afara int. vf.: Manuală
• În caz de conflit: Castigă serverul
• Agendă
• Sincronizare agendă: Nu
• Activități
• Sincronizare activități: Nu
• Contacte
• Sincronizare contacte: Da
• Sincronizare inițiala: Pastrare art. pe telefon
• E-mail
• Sincronizare e-mail: Nu

Bineînțeles că vă puteți sincroniza agenda, activitățile și e-mail-ul dacă doriți.
Salvați aceste setări și în ecranul de start al aplicației apăsati butonul corespunzător meniului Opțiuni și apoi apoi accesați elementul din meniu: Sincronizare.  În acest moment contactele voastre de pe telefon se vor sincroniza cu contactele din contul Gmail.

O observație importantă pe care trebuie să o fac aici este faptul că se vor sincroniza doar contactele care în contul de Gmail fac parte și din grupul “Contacte importante“. Astfel, dacă aveți contacte care sunt in alte grupuri definite, dar nu fac parte din acest grup, acestea nu se vor sincroniza cu telefonul.

Configurare Android pentru a sincroniza contactele cu Gmail

In cazul telefonullui Samsung Galaxy S care ruleaza Android, este mult mai ușor să facem sincronizarea contactelor cu contul de Gmail.

Din ecranul de pornire vom merge în meniu Setări – Conturi și sincronizare, apăsăm butonul Adaugă cont, selectăm tipul contului ca fiind google și parcurgem pas cu pas indicațiile de pe ecran.

La final ar trebui să apară contul nou creat în lista conturilor configurate din meniul Conturi și sincronizare.

Mergem în secțiunea de contacte a telefonului, apăsăm tasta meniu și apoi selectăm opțiunea Mai multe, iar din acest meniu accesăm Opțiuni afișare.
Vom dezactiva afisarea contactelor existente pe telefon sau pe cartela SIM și vom permite afișarea contactelor din contul Google.

Cu toate că l-am setat din primele zile de folosire a telefonului, nu am avut timp sa scriu acest scurt tutorial despre setarea unui cont Eurovoice (Euroweb) pe un telefon mobil care rulează Android.
Fără prea multe căutări am găsit în Market programul Sipdroid care este ușor de configurat și își face treaba de minune.
Vom lansa programul si vom face setările aferente pentru linia 1:

• Username: 33071999 (numarul vostru de telefon, făra 0 în față);
• Parola: parola contului
• Server: pp.eurovoice.ro
• Domain: lăsăm liber
• Username or Caller ID: lăsăm liber
• Port: 5060
• Protocol: UDP

Apoi facem setările dorite la Opțiuni Apelare-Tip apel preferat, unde avem de ales între:

• Sipdroid
• Sipdroid, cand e disponibil
• Apeleaza
• Always Ask

Personal prefer ultima opțiune, așa încât atunci cănd este pornit programul Sipdroid și vreau să apelez un număr sunt intrebat dacă doresc să îl apelez folosind reteaua GSM sau contul VoIP.

Programul este superb, are multe obțiuni, permițând setarea codec-urilor și metodei de conectare (WLAN, 3G, EDGE),  se poate configura pentru a folosi un server STUN, etc.

Pornind de la materialul cu switch-ul ZTE publicat pe acest site, o parte dintre vizitatori m-au intrebat despre procedura de resetare/recuperare a parolei/datelor de autentificare, drep care voi prezenta in acest articol pașii care trebuie urmați pentru resetarea parolei pentru switch-ul ZTE ZXR 10 2609, procedură care probabil se aplică și altor echipamente ZTE din aceeași gamă, dar nu am avut ocazia să testez.

Pentru resetarea parolei switch-ului cu management ZTE ZXR 10 2609, ne vom conecta la echipament folosind un cablu serial adecvat, setând portul serial cu următorii parametrii:

• Baud rate: 9600
• Data bit: 8
• Parity check: none
• Stop bit: 1
• Data stream control: none

După ce am inițiat conexiunea și avem acces în acest mod în modul consolă a echipamentului, vom restarta switch-ul, urmărind mesajele afișate de acesta în fereastra programului folosit pentru conexiunea serială.
În momentul când, in procesul de bootare, se afișează mesajul:

„Press any key to stop auto-boot…”

apăsăm o tastă pentru a opri procesul, lucru indicat prin afișarea prompt-ului specific ([ZXR 10 Boot]:).

Apoi tastăm comanda zte pentru accesarea Boot Manager.
În acest moment prompt-ul s-a modificat în [BootManager]:. Putem folosi comanda ? pentru a vedea lista posibilelor comenzi în acest mod.
Cele mai importante comenzi în acest mod sunt:

• ls – afișează conținutul directorului curent;
• pwd - afișează calea absolută curentă;
• devs - afișează informațiile despre memoria FLASH;
• show - afișează informatiile despre tipul switch-ului și adresa MAC;
• reboot - repornește switch-ul;
• format - formatează memoria FLASH;
• del <fișier> – șterge fișierul specificat;
• md <director> – crează directorul specificat;
• mf <fișier> – crează fișierul specificat;
• cd <cale_absolută> – schimbă directorul curent;
• tftp <adresa_ip> <fișier> – upload/download fișier prin protocolul TFTP
• rename <nume_fișier_vechi> <nume_fișier_nou>- redenumirea unui fișier.

Datele legate de autentificare sunt memorate în fișierul running.cfg, împreună cu celelalte informații legate de funcționarea echipamentului (adresă IP/informații despre VLAN-uri, etc).
Vom șterge fișierul running.cfg folosind comanda:

del running.cfg

și apoi restartăm echipamentul folosind comanda:

reboot

După pornirea normală ne putem conecta folosind datele implicite de autentificare și anume utilizator admin și parola zhongxing.

Cu toate că am de anul trecut un Samsung Galaxy S, abia astăzi m-a împins curiozitatea să încerc să îl folosesc ca și webcam pentru PC (Yahoo Messenger, Skype, etc.)
Precizez că nu am așteptat lansările oficiale ale actualizărilor de soft și am pus cu ajutorul Odin alte versiuni. Acum rulează Android 2.3.3, Gngerbread XXJVK (da, știu, există și versiuni mai noi, nu am avut timp de alte actualizări).
Pentru a folosi Samsung Galaxy S pe post de camera web, am instalat direct pe telefon, din „Market”, programul DroidCam.
Ca și setare importantă în acest soft avem portul de rețea pe care acceptă conexiuni. Conexiunile se fac de pe PC, cu ajutorul clientului special, care se găsește pe site-ul oficial: http://www.dev47apps.com/.
După ce instalam acest client pe calculatorul PC, avem posibilitatea de a selecta în soft-urile cu care vrem să folosim camera web să acceseze Droidcam pentru preluarea imaginilor video.
Conectare între clientul instalat pe PC și programul care acceptă conexiuni de rețea pe telefon se poate realiza în mai multe moduri, dintre care am testat WiFi (LAN) și USB(ADB).

Pentru conexiunea folosind rețeaua wireless trebuie să avem PC-ul și telefonul mobil conectate în aceeași rețea wireless sau să avem posibilitatea de a realiza o conexiune între cele două IP-uri (ale PC-ului și al telefonului)-routing, port forwarding etc. În clientul de pe PC se va defini tipul conexiunii, se va introduce IP-ul telefonului mobil, se va seta portul care trebuie să corespundă cu cel definit in programul DroidCam instalat pe telefon și se apasă butonul de conectare. Atât. Acum ar trebui să obțineți flux video de calitate înaltă de la telefonul mobil, imaginile fiind preluate de către camera din spatele telefonului (5 Mega pixeli), nu de la cea frontală.

O altă soluție (pe care personal o prefer) este utilizarea unei conexiuni USB pentru preluarea fluxului video de la telefonul mobil Samsung Galaxy S. Pentru a putea apela la această metodă este necesar să descărcăm și să instalăm Android SDK.
Următorul pas este să punem mâna pe telefonul mobil și să mergem în Settings -> Applications -> Development și să activăm USB Debugging. Apoi conectăm telefonul la PC, moment în care se vor instala în mod automat driverele necesare.
Pornim pe telefon programul DroidCam și îi facem eventuale setări dacă este cazul (port, etc).
Pe PC deschidem un comand prompt și rulăm comanda:

cd “c:\Program Files\Android\android-sdk\platform-tools”

pentru a ajunge în directorul specific Android SDK (dacă l-ați instalat în altă locație, aveti grijă să dați comanda corespunzătoare).
Tot în această fereastră rulăm comanda:

adb devices

care ar trebui să ne arata faptul că avem un dispozitiv conectat.
Urmează și ultimul pas și anume să facem forward la portul 4747 (cel implicit, dacă nu l-ați modificat din aplicația de pe telefon), lucru pe care îl realizăm cu comanda următoare în aceașî fereastră de command prompt:

adb forward tcp:4747 tcp:4747

Deschidem clientul DroidCam pe PC, selectăm metoda de conectare ADB și avem grijă sa fie portul 4747 setat și ii dăm connect. Acum ar trebui să avem în toate programele care au setat ca webcam Droidcam imaginea capturată de camera telefonului mobil.

Imginile sunt de înaltă calitate (720p), făcând telefonul ideal pentru a fi folosit pe post de webcam.

La pornirea sistemului de operare FreeBSD întâmpinăm de fiecare date meniul boot-loader-ului, meniu afișat pentru zece secunde. Putem trece peste acest meniu mai repede apăsând tasta Enter sau alegând o opțiune din cele afișate pe ecran. In cazul în care sistemul este unul care nu dispune de monitor sau/și tastatură, putem scădea acest timp pentru a reduce timpul de boot al sistemului. Pentru a realiza acest lucru se introduce în fișierul:

/boot/loader.conf

următoare linie:

autoboot_delay="3"

unde 3 reprezintă numărul de secunde cât va fi afișat acest meniu.

Dacă avem nevoie să trimitem mail-uri către multe conturi de yahoo (de exemplu newsletters) vom constata că livrarea acestora va fi temporar blocată de către serverele yahoo.

Putem rezolva acest inconvenient setând serverul propriu de email să trimită mesajele cu o anumită frecventă, nu imediat unul după celălalt.

In cazul în care folosim postfix, adăugăm în fișierul de configurare main.cf următoarele linii:

default_transport = smtp 
relay_transport = smtp 
smtp_destination_rate_delay = 120s

În acest mod serverul nostru va trimite următorul mesaj din coadă după 120 de secunde de la ultimul mesaj trimis.

În mod normal folosesc SCP pentru transferul fișierelor pe serverele mele, sau, foarte rar, activez pentru o scurta perioada de timp ftpd din /etc/inetd.conf.
Se întâmplă să fie necesar să asigurăm pe mașina respectivă accesul prin protocolul FTP pentru mai mulți utilizatori, fiecare cu acces în directorul propriu. Doar pentru acest lucru nu are nici un rost să adăugăm utilizatori pe sistem ci putem folosi utilizatori virtuali. Bineînțeles că dorim ca aceștia să realizeze o conexiune sigură, fără riscul de a li intercepta datele (în special cele de autentificare) pe traseul dintre PC-ul lor și server. Pentru asta vom folosi SSL/TLS.
Am testat și am în producție o soluție care răspunde cerințelor de mai sus folosind ca și server FTP software-ul pureftpd, instalat pe freeBSD, din porturi.
Începem:

cd /usr/ports/ftp/pure-ftpd/
make && make install && make clean

Opțiunile de compilare le alegeți în funcție de necesități, eu am mers pe varianta fără suport LDAP, PostgreeSQL dar  cu suport MySQL, PAM, TLS.
După instalare, urmează partea frumoasă, de configurare. Pornim de la fișierul exemplu pe care îl adaptăm necesităților:

cp /usr/local/etc/pure-ftpd.conf.sample /usr/local/etc/pure-ftpd.conf
chmod 644 /usr/local/etc/pure-ftpd.conf

Fișierul meu arată în modul următor:

ChrootEveryone              yes
BrokenClientsCompatibility  no
MaxClientsNumber            10
Daemonize                   yes
MaxClientsPerIP             5
VerboseLog                  no
DisplayDotFiles             yes
AnonymousOnly               no
NoAnonymous                 yes
SyslogFacility              ftp
DontResolve                 yes
MaxIdleTime                 15
MySQLConfigFile               /usr/local/etc/pureftpd-mysql.conf
AnonymousCanCreateDirs      no
Umask                       133:022
MinUID                      100
AllowUserFXP                no
AllowAnonymousFXP           no
ProhibitDotFilesWrite       no
ProhibitDotFilesRead        no
AutoRename                  no
AnonymousCantUpload         no
CreateHomeDir               no
MaxDiskUsage               99
TLS                      2

După cum se observa din fișierul de configurare vom stoca datele despre utilizatori într-o bază de date MySQL și vom permite conectarea acestora doar daca folosesc SSL/TLS.
Următorul pas este să generăm certificatele pentru conexiunea securizată:
mkdir –p /etc/ssl/private
openssl req –x509 –nodes –newkey rsa:1024 –keyout /etc/ssl/private/pure-ftpd.pem –out /etc/ssl/private/pure-ftpd.pem
chmod 600 /etc/ssl/private/*.pem
Avem nevoie în continuare de o baza de date în care să stocăm informațiile despre utilizatorii virtuali. Vom crea baza de date ftpdb și un utilzator mysql ftpdbuser cu parola ftpdbpass, care se poate conecta de pe localhost și are drepturi depline la această bază de date:
mysql –u root –p
CREATE DATABASE ftpdb;
GRANT ALL PRIVILEGES ON ftpdb.* to ‘ftpdbuser’@’localhost’ IDENTIFIED BY ‘ftpdbpass’;
FLUSH PRIVILEGES;
quit;
Pentru stocarea datelor avem nevoie de un tabel, pe care îl creem cu structura de mai jos:
mysql –u root –p
USE ftpdb;
CREATE TABLE ftpd (
User varchar(16) NOT NULL default ”,
status enum(’0′,’1′) NOT NULL default ’0′,
Password varchar(64) NOT NULL default ”,
Uid varchar(11) NOT NULL default ‘-1′,
Gid varchar(11) NOT NULL default ‘-1′,
Dir varchar(128) NOT NULL default ”,
ULBandwidth smallint(5) NOT NULL default ’0′,
DLBandwidth smallint(5) NOT NULL default ’0′,
comment tinytext NOT NULL,
ipaccess varchar(15) NOT NULL default ‘*’,
QuotaSize smallint(5) NOT NULL default ’0′,
QuotaFiles int(11) NOT NULL default 0,
PRIMARY KEY (User),
UNIQUE KEY User (User)
) ENGINE=MyISAM;
quit;
Atentie, daca folosiți o versiune mai veche a serverului MySQL va fi cazul să înlocuiți ENGINE cu TYPE.
Ținând cont că utilizatorii noștri sunt virtuali, trebuie să definim un grup și un utilizator de sistem pentru a putea aloca drepturi de scriere în sistemul de fișiere, rulând următoarele comenzi în terminal/consolă:
pw groupadd ftpgroup
pw useradd ftpusers –c “Virtual FTP Users” –g ftpgroup –d /dev/null –s /sbin/nologin
Verificăm ce UID și GID au fost alocate de către sistem utilizatorului ftpusers și grupului ftpgroup consultând fișierele /etc/group și /etc/passwd sau, mai simplu, folosind comanda id:
id ftpusers
care a returnat în cazul meu:
uid=1002(ftpusers) gid=1001(ftpgroup) groups=1001(ftpgroup)
Vom introduce în baza de date informațiile despre utilizatori, de exemplu:
mysql –u root –p
use ftpdb;
INSERT INTO `ftpd` (`User`, `status`, `Password`, `Uid`, `Gid`, `Dir`, `ULBandwidth`, `DLBandwidth`, `comment`, `ipaccess`, `QuotaSize`, `QuotaFiles`) VALUES (‘utilizatortest’, ’1′, MD5(‘parolatest’), ’1001′, ’1002′, ‘/data/director_utilizator’, ’400′, ’800′, ”, ‘*’, ’150′, ’0′);
quit;
Avem acum utilizatorul utilizatortest cu parola parolatest, status 1, ce semnifica faptul că este activ contul, UID 1001 și GID 1002 (atentie, trebuie să fie cele obținute mai sus), cu directorul radacina /data/director_utilizator, viteza maxima de upload 400KB/sec (kilo-octeti pe secunda) si viteza maxima de download 800KB/s. Spatiul maxim pe care il pot ocupa toate fișierele pe care le pune pe server este de 150MB.
Ce a mai rămas? Păi trebuie să configurăm în continuare serviciul pureftpd pentru folosirea informațiilor din baza de date. Fișierul meu arată în felul următor:
MYSQLServer     127.0.0.1
MYSQLPort       3306
MYSQLUser      ftpdbuser
MYSQLPassword   ftpdbpass
MYSQLDatabase   ftpdb
MYSQLCrypt      md5
MYSQLGetPW      SELECT Password FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")
MYSQLGetUID     SELECT Uid FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")
MYSQLGetUID     SELECT Uid FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")MYSQLGetGID     SELECT Gid FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")MYSQLGetDir     SELECT Dir FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")MySQLGetBandwidthUL SELECT ULBandwidth FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")
MySQLGetBandwidthDL SELECT DLBandwidth FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")
MySQLGetQTASZ   SELECT QuotaSize FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")
MySQLGetQTAFS   SELECT QuotaFiles FROM ftpd WHERE User="\L" AND status="1" AND (ipaccess = "*" OR ipaccess LIKE "\R")
Vom crea directorul /data/director_utilizator și îi vom da permisiunile necesare pentru a putea fi folosit:
mkidr /data/director_utilizator
chown ftpusers:ftpgroup /data/director_utilizator
Scriem în fișierul /etc/rc.conf următoarea linie:
pureftpd_enable="YES"
și pornim serviciul:
/usr/local/etc/rc.d/pure-ftpd start
Acum ar trebui să avetm totul funcțional. NU uitați să activați opțiunea SSL în clientul de FTP, altfel nu va puteți conecta.