Incă o grevă a profesorilor – mare chestie

Profesorii fac grevă. Adică bugetarii ăia care și-au luat țzeapă cu mărirea salariului cu 50% cu mult timp în urmă, mărire pe care nu au apucat-o s-o vadă. Poate o prind tutuși până la pensie. Să revenim la grevă. Cică protestează într-un mod inedit: nu trec notele în catalog. Dar le scriu pe un caiet. După grevă le vor trece în catalog. Presupun că un profesor de educație fizică a venit cu o asemenea idee năucitoare. Cui îi pasă? Elevii oricum vor avea note, materia se predă, timpul trece. Lasă-i să facă grevă. Profesorii nu știu să fie uniți. Păi…

Mediul universitar

Am terminat de cațiva ani facultatea. La fel și studiile de masterat. Cu toate acestea ajung de mai multe ori pe săptămână pe la Universitate (a se citi: „Universitatea «Ștefan cel Mare» Suceava”). Zilele trecute „meșteream” ceva pe  la casierii. Fiind perioada înscrierilor, restanțelor și alte chestii din astea pentru care trebuie să plătești tot felul de taxe idioate, era aglomerat. Aglomerat înseamnă că studenții așteptau în casierie, dar și pe hol. Fiecare își plătea în liniște ce avea, bucuroși fiind că au ajuns în sfârșit în fața ghișeului deservit de o tanti care tasta la „relanti”. Și apare. Ea! …