Certificatul de performanţă energetică a clădirii obligatoriu din 2011

Începând de la 1 ianuarie 2010, orice locuinţă care va fi scoasă la vânzare sau la închiriere va trebui să fie însoţită de un certificat de performanţă energetică. Cei care vând sau închiriază locuinţe sunt obligaţi să obţină certificatul de performanţă energetic de la un auditor energetic. Fără acest act nu pot fi legalizate tranzacţiile la notar. Preţurile pentru întocmirea unui astfel de certificat variază în funcţie de specificul clădirii, dar şi de auditor. Locuinţele vechi nu vor putea fi cumpărate prin programul „Prima Casă“ decât dacă se încadrează între-una din clasele A, B sau C de eficienţă energetică, criteriu…

Acte dosar credit „Prima Casă”

Iubiții noștrii aleși s-au gândit, s-au sfătuit și au lansat programul „Prima Casă”. Zi de zi vedem discuții la televizor, citim articole în ziare despre cât de minunat, avatajos, benefic este acest program. S-a dat și primul credit din aces program. Mediatizat cât se poate de mult. Ura! Toată țara este în delir. Chiar în ziua în care s-a anunțat pe toate canalele TV, ziare, reviste că primul cuplu și-a cumpărat apartament prin programul „Prima Casă”, la sucursalele și agențiile din Suceava a băncilor înscrise în acest program nu se știa mai nimic despre ce trebuie să cuprindă dosarul de…