Sărăcia prostește oamenii

Fiind în concediu, m-am trezit mai devreme ca de obicei (sîc!) și pierdeam timpul pe facebook, când mi-a atras atenția reclama din imaginea alăturată. De curiozitate am dat click pe ea și m-a dus l-a adresa http://www.itirecomand.com/facebook/ unde este lăudat un super echipament de economisire a energiei electrice. Abureli, bla bla, totul ca să te trimită mai departe pe site-ul http://www.economizorul.com/ pentru a cumpăra produsul (bineînțeles cu link de afiliat pentru a mânca și gura lui o pâine).

Pentru că sunt toate șansele ca site-ul respectiv să dispară în curând, pun aici capturi de ecran pentru a vedea cum arată astăzi paginile respective și pentru amuzamentul vostru:

 

 

 

Pe site respectiv este menționată firma SC ECOLOGIC PRODUCT SRL.
Găsesc amuzante următoarele:

  • garantia produsului este de 30 de zile (legea prevede minim 2 ani);
  • Furnizorul nu este raspunzator pentru informatiile prezentate pe site-ul si/sau produsele oferite;
  • Nu ne facem raspunzatori in nici un fel pentru rezultatele obinute de catre dvs in urma folosirii produsului.
  • Informatiile oferite nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor promisiuni, astfel noi nu putem fi considerati responsabil pentru nici una din probleme, intampinate inainte sau dupa utilizarea produsului
Serios, bă? Adică voi nu răspundeți pentru nimic, dar vreți 147 lei pentru o cutie cu două leduri? Da, asta este economizorul minune prezentat de ei: o cutie cu led-uri care se bagă în priză.
Sunt oameni care își imaginează ca poate face economie la energie electrică cu un asemenea dispozitiv? De fapt el introduce un consum suplimentar (mic ce-i drept).
Este evident că țeapa cu economizorul de energie se adresează persoanelor mai puțin instruite. De ce nu se prezintă pe site și informații tehnice, principii de funcționare, etc?
Dacă vreți dovezi că sărăcia prostește oamenii, urmăriți de exemplu materialul apărut la știrile ProTV sau materialul următor:

Este așa greu de priceput că nu poți modifica eficiența unui consumator prin conectarea unui dispozitiv în paralel? Ai putea doar să modifici defazajul între tensiune și curent, dar nu te ajută la nimic pentru că nu îți este facturată energia reactivă ție, consumator casnic.

Ar trebui să vă grăbiți, pe site scrie că mai sunt doar 19 bucăți. Am vrut să iau și eu pentru mine și doi vecini, dar la plata cu cardul m-a întâmpinat ecranul urmator:

Oare slăbești dacă pui chestia aia în priză? Dacă nu, de ce face referire la site-ul slăbește.org?

Cine se asociază cu mine pentru a produce un dispozitiv care să fie lipit de către tâmpiți pe țeava de gaz astfel încât să facă economie pe timp de iarnă cu 99% la factura de gaze naturale?

 

Articole asemanatoare:

Etichetat cu: ,
One comment on “Sărăcia prostește oamenii
  1. Dragos spune:

    Intr-adevar o mare teapa. Cam la fel ca tine am descoperit si eu acel site. Avea o sectiune unde se lasau si commenturi (chipurile). Toate erau de genu’: „E super”, „Am economisit x lei”. Am lasat si eu un coment, evident ca mi-a aparut mesajul acela cum ca este verificat sa nu contina cuvinte nepotrivite. Pana sa „verifice” mesajul s-a si inchis site-ul.
    Este adevarat ca poti face economie umbland la defazaj dar presupune o investitie intr-un echipament mult mai mare decat cel prezentat si costa cel putin 2000 RON si se merita daca ai consumatori MUUULTI si MARI (adica abia atunci simti ca economisesti). La o casa normala un dispozitiv care te costa 2000 RON o sa iti aduca o economie de max 1 RON/LUNA. Amortizare investitie 2000 luni (peste 150 ani), dupa care te poti bucura linistit de „economisire”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*