Poprire cont bancar pentru amendă circulație

Ai un cont la o banca? Ai toate șansele să rămâi fără bani în el dacă vreun funcționar doarme la servici.
Am la activ mai multe amenzi de circulație, unele plătite, altele neplătite dar contestate în instanța și câștigate.
La începutul lunii februarie 2009 primesc acasă de la Direcția de Taxe și Impozite din cadrul Primariei Botoșani (localitate în care am domiciliul stabil) o notificare cum că sunt dator cu suma de 300 lei reprezentând amenzi neplătite și s-a deschis dosar de executare silită. Nah, bine.. mi-am zis atunci dar nu am reușit să îmi fac timp pentru a trece pe la ei să rezolv problema.
La începutul lunii martie 2009 primesc acasă încă o înștiințare de același gen precum și o hartie prin care sunt anunțat că s-a trimis către BancPost cerere de proprire a banilor cu care figuram ca și datorie din contul meu bancar.
Fuck! De unde știu ăștia că am cont deschis la BancPost? Cum de au trimis la BancPost unde am suma cea mai mare în cont și nu la ING sau BCR, bănci la care am deasemenea conturi cu sold pozitiv?
În câteva zile am reușit să ajung la biroul Direcției de Taxe și Impozite Botoșani pentru a lămuri situația. Acolo lucrurile erau roz:
„-Nu figurați cu nici o datorie la noi!”
”-Yee.. super! Dar totuși, am hârtiile astea primite de la dumneavoastră acasă.”
„-Aa…pai… banii v-au fost luați din contul de la BancPost”
Cer detalii despre amenzile cu care figuram ca și neplătite la ei și scot mapa cu procese verbale, chitanțe, citații, hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Ii arăt doamnei de acolo hotărârea judecătorească prin care amenda de 100 lei pentru depășirea vitezei în localitate a fost înlocuită cu avertisment și chitanța pentru suma de 100 lei, plătită în termen de 48 de ore pentru o amendă de 200 lei aplicată pentru nerespectarea indicatoarelor și a marcajelor în intersecție.
Le-am făcut copii la un copiator din zonă și le-am dat pentru a fi înregistrate. Foarte amabili, m-au pus să fac o cerere pentru a primii înapoi suma executată din contul de la BancPost, urmând să ma prezint la casieria Primăriei Botoșani pentru a o ridica. Cică nu se poate prin transfer bancar să îi pună înapoi în cont. Bine că au putut să îi ia.
Nu am fost încă să îmi recuperez banii, sper să ajung în Botoșani săptămâna viitoare și să nu am nici o surpriză neplăcută.
Cam așa a funcționat „sistemul” în cazul meu:
– primesc o amendă, o plătesc la Primaria Suceava, cei de la Primăria Botoșani habar nu au de lucrul acesta;
– primesc altă amendă, o contest în instanța (Brașov), câștig, am hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, cei de la Primăria Botoșani nu știu acest lucru.
Probabil este o treabă complexă rău să aibă acces la aceste informații, mult mai complexă decât să afle faptul că am luat amendă în orice altă localitate din țara. E mult mai simplu însă să afle conturile mele bancar, probabil și soldurile lor și să îmi tragă de acolo suma de bani pe care au ei impresia că le-o datorez.
Asta e România, ăsta e sistemul. Nu m-ar mira ca mâine să se dea o lege prin care banii din toate conturile bancare ale populației să treacă la bugetul statului pentru că sărăcuțul nu mai are bani.
[ad#google-adsense]

Articole asemanatoare:

Postat în General Etichetat cu: , ,
2 comments on “Poprire cont bancar pentru amendă circulație
  1. Andreea spune:

    Din 2009 pana in 2012 nu s-a schimbat nimic.

    Same story…astazi am primit o solicitare de instalare poprire, pentru 3 amenzi achitate in 2010-2011 (1/2 din suma).
    Solicitarea de poprire a fost transmisa fara notificare, cu blocarea pe cont a sumei aferente platii integrale a celor 3 amenzi.
    Din fericire (desi era foarte putin probabil) am gasit chitantele, au scazut debitul din evidentele Adm. Financiare si s-a sistat poprirea.

    Pentru ca traim si functionam in acest sistem, pot sa spun doar… ATENTIE! Pastrati documentele care atesta plata!

  2. ion173 spune:

    Salut colega!

    Chiar adineauri firma (la care lucrez in Iasi de ani buni) a primit o poprire pe numele meu cu o suma mai mare de 1000 ron, pe motiv ca nu mi-as fi platit impozitul pe mijlocul de transport pe care nu il detin.
    Plus ca au si gresit adresa domiciliului stabil care a ramas tot in Suceava, asadar avertismentele initiale probabil ca nu au ajuns la destinatia reala.
    Acum sunt curios cum de au ajuns ei la concluzia ca am de platit impozit pe mijloc de transport. Si in plus, care o fi acela, pentru ca eu nu stiu.
    Traim in 2014 si cu toata infrastructura IT se pare ca statul si angajatii ei mai mult se incurca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*