Poiana Brașov – Vârful Postăvarul

Vineri dimineață, dar dimineață tare – pe la 3 am, am plecat împreună cu Liviu spre Poiana Brașov pentru evenimentul Genesys Days 2010. După 5 ore de condus, unele porțiuni cu ceață, după ce am întâlnit tot felul de bovine care depășeau aiurea, am ajuns la destinație. Cu toate că evenimentul era programat să înceapă la ora 12, am plecat dimineața din Suceava cu gândul de a reuși să urcăm pe vârful Postăvarul.
Surpriza neplăcută a fost că era o ceața deasă de nu se vedea mai nimic, dar totuși am decis să urcăm. Pentru aceasta ne-am cumpărat bilete la telecabina (30ron/persoana urcare+coborâre). Sus am dat peste un frig “brr, brr” și de petece de zăpadă. Ceața era deasă de abia se putea vedea pe unde mergi, deci nici o șansă să ne bucurăm de peisaje. Din când în când dădea semne că vrea să se împrăștie, dar imediat revenea.

Poiana Brașov - Vârful Postăvarul Poiana Brașov - Vârful Postăvarul Poiana Brașov - Vârful Postăvarul

Poiana Brașov - Vârful Postăvarul

Poiana Brașov - Vârful Postăvarul Poiana Brașov - Vârful Postăvarul

Poiana Brașov - Vârful Postăvarul La acea oră matinală eram doar noi pe munte. De fapt, nu. Doar noi și un “cățeluș” care a fost foarte îndrăzneț: a venit la noi și ne-a controlat în buzunare la propriu dacă nu avem ceva de mâncare. Am stat foarte liniștit si l-am lăsat să își facă damblaua.
Neavând ocazia să vedem peisajul ce ne înconjoară ne-am plimbat prin zonă două ore încercând să fotografiem picăturile de apă de pe frunze, fiind bucuros că am fost inspirat și m-am îmbrăcat bine și am trecut de la pantofii de vară la ghetele de iarnă.
Am coborât la timp pentru a ajunge la ora stabilită ( doisprezece ) la evenimentul pentru care am mers în Poiana Brașov.

Poiana Brașov - Vârful Postăvarul Poiana Brașov - Vârful Postăvarul Poiana Brașov - Vârful Postăvarul

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.