Plictiseala mare în București

Ăștia din aprilie MAI adică Ministerul Administrației și Internelor se plictisesc în această perioadă și au scos un nou proiect legislativ de modificare a regulamentului privind circulaţia pe drumurile publice:

1. La articolul 89 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, lit.b1), cu
următorul cuprins:
„ b1) funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care efectuează
semnalul în exercitarea atribuţiilor de control specifice, conform legii;”
2. Articolul 92 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 92. – (1) Poliţiştii rutieri, precum şi persoanele prevăzute la art. 89 alin.(1) lit.b1),
aflate într-un autovehicul inscripţionat, potrivit legii, pot utiliza şi dispozitive luminoase cu
mesaje variabile pentru a transmite o dispoziţie sau o indicaţie participanţilor la trafic. Aceste
semnale pot fi adresate concomitent cu transmiterea unui apel prin amplificatorul de voce.
(2) Persoanele prevăzute la alin.(1), aflate într-un autovehicul inscripţionat, potrivit legii,
pot executa semnale cu braţul, cu sau fără baston reflectorizant, scos pe partea laterală dreapta a
vehiculului. Acest semnal semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă în
spatele autovehiculului inscripţionat, potrivit legii. Acelaşi semnal efectuat pe partea stângă a
autovehiculului semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă pe banda din
partea stângă în acelaşi sens de mers ori în sens opus celui al autovehiculului inscripţionat,
potrivit legii.”

E clar. De acum orice badea Gheorghe va putea comite abuzuri în trafic.
Sper ca proiectul să nu fie niciodată pus în aplicare.

Articole asemanatoare:

Postat în General Etichetat cu: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*