E păcat să…?

Urmând diferite link-uri de pe facebook spre site-uri care sunt distribuite de „prieteni” (de fapt de „prietene”, ca ele au înclinații așa mai…) am ajuns să „citesc” (e mult spus) tot felul de articole pe site-uri ce se vor a fi dedicate creștinilor. Creștinilor din secolul 1, maxim 2, nu douăzecișiunu.
Mai mult, numeroase anonime pun întrebări tâmpite plecând de la problemele care le frământă. Iar răspunsurile de acolo vă pot înveseli mai ceva decât un banc bun.
Poti afla chiar și de existența unor păcate la care nu te-ai fi gândit în viața ta:

„Epilarea intră în sfera păcatelor din cauza importanţei excesive acordată trupului, accentuând şi mai mult cercul acest vicios al indecenţei în care trăim cu toţii”.(sursa)

Pe același principiu, presupun că e păcat sa te speli pe dinți (nu râdeți, citiți aici), să folosești săpun sau aghiazmă când te speli sau chiar să faci duș.
Imi imaginez ce greu este să fii preot. Să vină la tine toate nefututele și să te întrebe cănd pot să o facă (vezi și aici) sau cum pot să o facă. Să trebuiască să le spui ce să găndească (roage) și ce să mănânce.

Sa fii preot și să analizeze lumea unde ții mâna de fiecare dată, dacă te scarpini la ouă sau nu.

Mânat de ideile citite acolo, voi discuta cu sefii mei pentru ca să nu mai lucreze nimeni în companie în zilele de sărbătoare, chiar dacă mii de clienți se așteaptă să beneficieze de serviciile pentru care plătesc abonament lunar. Eventual putem opri și serverele, pentru a face și o mică economie, dacă tot nu va interveni nimeni la problemele de pe teren.

Nu am aflat însă dacă e păcat să mergi pe bicicletă, că practicarea Yoga este interzisă. Iar feministele sigur sunt de acord cu „politica” Bisericii conform căreia ele trebuie să fie supuse bărbatului și că „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul” (Apostol Pavel – Epistola I către Corinteni, la capitolul 7).

Dacă voi, bărbatii, urmează să vă căsătoriți, nu uitati să cereți voie de la părinții femeii alese, de la popa care îi zice când să facă sex și de la episcopie. Apoi, dacă toti sunt de acord, o întrebați si pe ea! Dacă sunteți femeie, puneți-l pe popă să îl tragă de limbă la spovedanie și apoi să vă dea sfaturi ce sa faceți cu viața voastră.

Contează mult și unde dai banii, nu cumva să te rogi în biserici care folosesc „alt fus orar”!

Este de reținut și faptul că unii oameni sunt mai oameni decât alții și biserica nu îi pomenește pe toți.  Dacă nu esți creștin – ortodox, ai belit-o!

Totuși este bine că există soluții pentru orice problemă. E la fel ca și cu medicamentele: esti răcit, iei Nurofen, vrei prieten, citești Paraclisul Maicii Domnului. Nu mănâncă copilul, atunci trebuie apelat la Sfântul Eufrosin Bucătarul. Există chiar și soluții dacă te-a înșelat soțul (explicabil gest dacă întrebi popa cănd puteți să vă iubiți) – Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae. Mai puteți găsi și diverse rugăciuni pentru naștere. Rugăciuni pentru minte multă nu au acolo, că e nevoie de mulți proști…

Când mergi la biserică trebuie să lupți cu cel viclean. Ti se face rău de la fumul de la lumânări și de la mirosul de nespălați de lângă tine (nu e voie să te speli duminica)? Ti se face rău din diferite motive medicale (glicemie etc)? Nu ieșii afară! Stai și luptă! Până la leșin și dupa…

Ritualurile „magice” sunt foarte importante: „Trebuie să ardeți acele șervețele îmbibate cu mir!„. Ce incantații murmuri contează la fel de mult.

Voi aveți colege care citesc rugăciuni la birou? Eventual mai aprind o lumânare, ceva tămâie?

Nu uitati, toate aceste răspunsuri sunt date de preoți pe site-ul doxologia.ro, website care are legătura cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Aceștia sunt oamenii care ne înconjoara. Asta e gândirea. Nimeni nu face nimic de capul lui de frica lu’ ăl de sus. Totuși ei voteaza. Și pentru tine!

Este regretabil că Biserica Ortodoxă Română ține mințile încuiate și frânează dezvoltarea noastra, a tuturor, ca și popor.

Screenshot from 2015-11-10 22:48:39 Screenshot from 2015-11-10 22:48:17 Screenshot from 2015-11-10 22:47:47 Screenshot from 2015-11-10 22:47:18 Screenshot from 2015-11-10 22:46:39 Screenshot from 2015-11-10 22:46:00 Screenshot from 2015-11-10 22:45:32 Screenshot from 2015-11-10 22:45:07 Screenshot from 2015-11-10 22:44:41 Screenshot from 2015-11-10 22:44:16 Screenshot from 2015-11-10 22:43:35 Screenshot from 2015-11-10 22:38:24 Screenshot from 2015-11-10 22:37:15 Screenshot from 2015-11-10 22:36:41 Screenshot from 2015-11-10 22:36:15 Screenshot from 2015-11-10 22:35:52 Screenshot from 2015-11-10 22:41:27 Screenshot from 2015-11-10 22:41:02 Screenshot from 2015-11-10 22:42:22 Screenshot from 2015-11-10 22:43:05 Screenshot from 2015-11-10 22:40:25 Screenshot from 2015-11-10 22:40:05 Screenshot from 2015-11-10 22:39:10 Screenshot from 2015-11-10 22:34:44

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

3 thoughts on “E păcat să…?

  1. „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.” Sfantul Apostol Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.