Covasna

Miercuri am plecat în grabă din Timișoara știind că am drum lung de străbătut (până la Covasna).
Nu vă recomand drumul de la Targu Secuiesc spre Covasna, este dezastruos. Mai bine mergeți pe DN11 până în apropiere de Brașov și o luați pe DN13E prin localitatea Reci.
Seara când am ajuns m-am cazat într-un apartament la Hotel Dacia, iar cina am luat-o la o terasa amplasata Valea Zânelor, bucurându-ne de un foc de tabără adevărat.
În Covasna se găseste, într-o porțiune izolată, Vila lui Ceaușescu, care nu este accesibilă vizitării de către publicul larg. Dictatorul a petrecut o singură noapte acolo, în luna august 1986, mai mult timp petrecând acolo președintele Traian Băsescu.
Am văzut în paragină planul înclinat pentru transportul buștenilor și cherestelei produse în fabrica de la Comandău.
Principiul de funcționare avea la baza gravitația. Vagoanele de cale îngusta erau încarcate pe doua platforme legate intre ele printr-un cablu, cel încarcat care evident este mai greu îl trăgea în coborâre pe cel gol „de jos”. Viteza era reglată cu ajutorul unor saboți de lemn care acționau pe dispozitivul de rulare al cablului de tracțiune iar poziția și viteza celor doua platforme era evidențiată permanent și extrem de precis cu ajutorul unui ingenios dispozitiv cu indicatori, gradații și un regulator centrifugal. Astfel, mecanismul putea controla în orice moment poziția și viteza de circulație a celor 2 platforme, astfel încât să permită încrucișarea lor în stația de mijloc, transferul contra greutăților și trecerea în siguranță peste macaze.
În oraș găsești amenajate locuri de unde poți lua apă minerală recomandată pentru anumite afecțiuni. Am apucat să gust din câteva izvoare, fiecare cu gust diferit.
Covasna este o stațiune care atrage turiștii prin apele sale minerale şi emanaţiile de dioxid de carbon, foarte potrivite pentru tratamentul tuturor bolilor cardiovasculare, dar şi pentru alte boli. Tratamentele recomandate de medici pot fi efectuate la Spitalul de Cardiologie amplasat într-o pădure de pini, dar și la centrele de tratament ale hotelurilor din oraș.

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.