Controlul clienților în magazinele Dedeman

Dedeman. Suceava. Iunie 2010. Am căutat un ventilator cu montare în geam.
După ce l-am achitat la casă, înainte de ieșire mă oprește un angajat Dedeman spunându-mi să îi arăt bonul și factura. Cum urăsc să fac acest lucru și nu permit să fiu tratat ca și un infractor după ce fac cumpăraturi din banii mei în magazinele lor, am refuzat politicos, explicăndu-i că produsele îmi aparțin, le-a achitat, sunt într-un spațiu public și conform legii nu are nici un drept să mă verifice.
Să vezi atunci show, tărăboi, amenintări, telefoane la seful de magazin, bla bla. Neimpresionant. Cum timpul meu costă bani i-am urat la revedere și am ieșit în parcare.
Da’ el nimic și nimic, după mine, bla bla, să vadă cu ce mașină am venit eu, să își noteze numărul. Teatru ieftin.
În urma acestei întâmplări am trimis prin email o sesizare către societatea Dedeman în care explicam cele întâmplate și nemulțumirile mele.

Mai jos este răspunsul lor:

Stimate domn,

Multumim pentru sesizarea detaliata pe care ati facut-o in urma vizitei in magazinul DEDEMAN Suceava.

Referitor la nemultumirea privind controlul final efectuat de salariatii nostri la iesirea din magazin, deci dupa achitarea marfii, vă transmitem punctul nostru de vedere:

– intrucat, dupa o experienta acumulata pe parcursul a 18 ani de functionare, am constatat ca factorul uman are o mare influenta asupra corectitudinii activitatilor comerciale, am decis instituirea, prin regulamentul propriu de functionare, a controlului final dupa achitarea produselor la casele de marcat.

Principalul argument care a stat la baza acestei decizii a fost numarul de erori (umane sau tehnice) reclamate de clienti, erori cauzate de etichetarea uneori eronata a produselor (noi gestionam circa 55000 de produse diferite) sau de neatentia casierelor.

Am inregistrat cazuri in care clientul a achitat 1 cutie cu elemente de fixare (de ex.) in timp ce avea nevoie doar de un singur element pe care il si avea in cosul de cumparaturi. Prin controlul final corectam astfel de erori neintentionate, venim in sprijinul clientilor nostri si ne asiguram de corectitudinea operatiunilor comerciale.

Din alt punct de vedere, controlul final este practicat de toate lanturile de magazine din Romania, aceasta practica fiind inteleasa si acceptata de marea majoritate a clientilor.

In perioada urmatoare vom analiza posibilitatea eliminarii controlului final din practica noastra, raspunzand astfel solicitarilor clientilor nostri.

In ceea ce priveste comportamentul angajatului de la control iesire cu care ati avut experienta neplacuta, consideram ca intr-adevar a exagerat si ne cerem scuze pentru excesul de zel de care a dat dovada.

Va fi sanctionat verbal si, pentru a preveni astfel de situatii pe viitor, vom reaminti tuturor angajatilor de la control iesire sa-si faca datoria, dar fara sa pericliteze imaginea clientilor nostri.

Multumim pentru intelegere!

STEFANIA IONITA
Reprezentant Calitate

Faptul că cei de la control ieșire pot depista eventualele erori de facturare mă face să râd. Sau poate le-or fi implementat angajatorul în creier o conexiune wireless cu baza de date de produse a magazinului.
Oare până când marea majoritate a clienților vor înțelege și accepta acest tratament în magazinele mari? Băi nene, ți-am plătit, la revedere. Bonul la ieșire? Să îl vezi? De ce? În România controlul bonului se face în mod exclusiv de către reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Public ( a se vedea H.G. nr 479/2003).
Probabil clienților mai în vârstă le face o plăcere deosebită acest control. Ar prefera în mod sigur ca cei de la magazine și supermarketuri să vină și acasă să îi verifice. Așa, de dorul vremurilor tinereții lor, când Securitatea era cu ochii pe ei.

Articole asemanatoare:

Etichetat cu: , , , ,
32 comments on “Controlul clienților în magazinele Dedeman
  1. Catalin spune:

    Nu mi se pare normal ce ai scris mai sus. Dupa parerea mea este necesar controlul respectiv. Acum fiecare cu parerea lui.

  2. just_me spune:

    Bai prietene, tu ori esti prost ori o faci pe-a prostu.
    De ce stau aia acolo? Pentru ca se fura frate, baieti destepti care vin cu mana in buzunar si pleca cu 2-3 pixuri si o pereche de ochelari nouti la ochi.
    Tu esti cu ata rosie si nu te supui unor reguli de bun simt, fa-ti Dedemanu tau pretene.

  3. În ce masură ăla de la ușă știe ce ai tu în buzunar sau dacă ochelarii de la ochi sunt luați de pe un raft de acolo? Nu știe, el se uită doar pe bon și în sacoșă. Să monitorizeze video toate colțurile magazinului, să aiba personal care să urmărească și să oprească pe cei care fură.
    Scuza cu „se fură” nu prea ține. Plecând de la acest concept o să ajungem la situația în care la ieșirea din fiecare magazin o să fim dezbrăcați cu toții în pielea goală pentru a vedea că nu se fură.
    Nu, nu îmi fac Dedeman-ul meu. Încerc doar să nu mai calc pe la ei. Deocamdată reușesc.

  4. marinica spune:

    parerea mea e ca odata ce accepti sa faci cumparaturi in magazin accepti si regulile magazinului. daca te crezi hot e problema ta cei de la control dedeman nu te considera ei vor doar sa limiteze pierderile din cauza greselilor de facturare. nu cred ca te-a dezbracat nimeni in dedeman asa ca mai gandestete ce parere ai despre tine si invata sa respecti pe cel de langa tine.

  5. Ionutoo spune:

    Cei mai multi comentatori observ ca nu sunt de acord cu parerea celui care a scris articolul. Ok, trebuie sa le respectam si lor parerea.
    Dar faptul ca lor li se pare normal acest control si chiar militeaza pentru el datorita scuzei „se fura” va duce in mod siigur in viitor la aparitia de controale la:
    – iesirea din bloc;
    – iesirea din cartier;
    – iesirea din oras;
    – etc
    Toate in numele protectiei contra furtului.
    Ei nu vor avea nimic impotriva chiar daca i-ar cauta cineva si in cur!

  6. marinica spune:

    nu stiu cine ti-a spus ca controlul la dedeman se facept hoti, controlul se face pt eliminarea erorilor cauzate de factorul uman , asa ca daca nu esti hot nu trebuie sa te simti deranjat. tu ai ales magazinul dedeman accepta regulile acelui magazin,

  7. kta spune:

    Eu lucrez la control final de multi ani, iar multa lume nu intelege ca noi nu ii consideram hoti, ci clienti, pt. ca pe hoti ii controlezi in buzunare nu la bonul fiscal. As vrea sa aud si parerile clientilor carora li s-au dat banii inapoi pt marfa facturata gresit sau in plus sau pe a celor la care li s-a adus marfa facturata in plus dar ei aveau marfa in minus pe carut. Comentariile in necunostinta de cauza mi se par deplasate si jignitoare, mai ales ca oamenii de la control final sunt niste oameni integri si foarte corecti. Sper sa va ganditi inainte sa comentati aiurea.

  8. kta spune:

    Si inca ceva pt dl. Bogdan Turcanu : noi chiar cunoastem marfa pe care o cumparati dvs. conform bonului fiscal.

  9. bogdan spune:

    Astea sunt regulile magazinului…nu iti comvine alege alt magazin prietene….si exact din acest motiv este controlul final….pentru a descopri eventualele greseli….

    daca gresea casiera si iti lua mai multi bani…nui asa ca faceai taraboi…

  10. alin spune:

    Pentru postacii Dedeman: un om pe care-l duce capul sa cunoasca toata marfa dintr-un magazin de bricolaj si sa mai stie si accesoriile aferente nu va sta cu siguranta sa puna stampile pe bon pentru o remuneratie pe care nu vreau s-o fac obiect de discutie aici. Deobicei arunca o privire fugara si o stampila, iar singurul lucru de bun simt din scrisoarea de raspuns e „In ceea ce priveste comportamentul angajatului de la control iesire cu care ati avut experienta neplacuta, consideram ca intr-adevar a exagerat si ne cerem scuze pentru excesul de zel de care a dat dovada.”

    Pentru potentialul client care intentioneaza sa achizitioneze produse de acest gen, le recomand cu caldura magzine cu atitudine moderna si evitarea celor cu atitudine neandertalian-comunista (vezi „Astea sunt regulile magazinului…nu iti comvine alege alt magazin prietene…”) pentru a le permite acestora din urma sa urmeze cusul firesc al naturii si sa-si dea obstescul sfarsit.

  11. seb spune:

    Magazine de doi bani , locuiesc de multi ani in strainatate si asa abuz nu vei intalni in nici o tara civilizata decat in romania aia jegoasa , cu alte cuvinte aia de la casa e proasta si vine inteligentul de la paza cu baza de date in creier si face verificari , e penibil si pe deasupra prostii de clienti se supun umilintei . Aia care sunteti de acord cu procedura „mai iesiti fratilor la civilizatie ca sunteti batuti in cap rau de tot”!!!

  12. Anonim spune:

    Iti pot da dreptate doar intr-o singura privinta ” traim in Romania si civilizatia e la pamant” De aceea sunt cei de la control final care se chinuie sa limiteze pierderile magazinelor de acst gen, stii foarte bine ca Romanii au reusit sa se faca de ras in toata lumea. Daca nu te face cu un leu nu se simpte bine , ce sa ii faci asta e , cei care traiesc in Romania inteleg cei care vin de afara mai greu . Poate peste 100 de ani cei de la putere vor fura mai putin incat cei de jos sa nu fie nevoiti sa insele marile magazine si sa nu mai fie nevoie de cei de la control final. Nu te consider unul din Romanii care au plecat afara la furat care sa intors in Romania si sa trezit ca nu mai poate avea aceleasi practici ca in afara .

  13. CristiX spune:

    Si la Hornbach te cauta la bon! Bonusul de la Hornbach sta in afise personalizate cu indemnul „NU FURA” care ti se adreseaza direct plecand de la premiza: clientul nostru = hotul nostru.
    Iar faptul ca paznicul stie pe de rost produsele/preturile din intregul magazin: priceless!
    Prevenirea hotiilor nu se face prin agresarea clientului ci subtil si cu bun simt.

  14. anonim spune:

    si la Slatina este o munca mai rau ca pana in anii 89,sa muncesti si sa platesti bani tot pentru ei,sa faci ceea ce le convine lor,daca ii contrazici sau le spui ca nu este adevarat iti ia din bani,daca nu semnezi ce vor ei iti ia din bani,daca vrei sa te invoiesti iti ia din bani,daca ai o URGENTA acasa iti ia bani sau mai nou nu te lasa sa pleci,tot ce poti face este sa ii pupu in c..r asta le convine cel mai mult si nimeni nu face nimic chiar daca exista legi nimeni nu poate apela la asa ceva din cauza faptului ca nu au unde sa se duca…de ce oare asa multa sclavie…la doar un an de la deschidere…..oare va interveni cineva si pentru noi muncitorii….sa avem si noi conditii de munca mai bune si sa fim respectati ca niste oameni nu ca niste sluji??oare va fi cineva care va verifica ceea ce se intampla si pe la Slatina??

  15. anonima spune:

    Seb,sper sa ramai acolo unde te-a dus Dumnezeu de te-a civilizat…a scapat „Romania aia jegoasa” de un rahat in plus.Daca nu intelegi logica acestei reguli e problema ta,eu lucrez intr-un astfel de magazin si au existat foarte multe cazuri in care s-au descoperit erori(omenesti,neinsemnand ca e proasta casiera)care neobservate ar fi fost in defavoarea clientului.In fine,nu asta e important,fiecare cu parerea lui,dar nu-i normal sa vii si jignesti niste oameni care au inteles ca intr-o societate trebuie sa te supui anumitor reguli.Imi pare rau pentru tine,te numeri printre numerosii romani care isi considera tara „jegoasa”.Daca ai cunoaste macar putin din istoria tarii ar trebui sa te abtii macar din respect pentru acei multi oameni care au murit ca sa traiasca un rahat ca tine intr-o tara libera.Tara nu are nicio vina,a ajuns asa din cauza unora de genul tau,care au adus-o unde au adus-o,din prea multa „dragoste” de patrie.Lasa-ne pe noi sa traim in „Romania jegoasa” si tu ramai in tara ta adoptiva…sper ca este foarte departe.Probabil,tarile foarte dezvoltate au ajuns asa datorita faptului ca nu exista control final in magazine…sa-l desfiintam,atunci :)Nu stiu daca ai observat ca,in aceste tari,oamenii chiar isi iubesc tara…nu o iubesc pentru ca e dezvoltata,e dezvoltata pentru ca si-au iubit-o.
    http://rapcea.ro/2012/06/15/nu-plange-maica-romanie-versuri-gasite-n-rania-unui-soldat-mort-n-toamna-anului-1918-pe-muntele-sorica-din-carpaii-de-curbura/
    Citind a treia strofa din poezia ce ti-o dedic cu mare drag,ma gandesc ca,saracul om,nu s-a gandit tocmai la „copii” ca tine.
    Iti doresc o viata minunata!

  16. anonimu spune:

    Anonima esti trecuta de 30 de ani cu „sot” poet. Lingusirea e cea mai porno jegoasa pozitie de stiulet.

  17. anonima spune:

    Mda,anonimule…stiu,am observat ca e la moda sa fii indiferent…daca-ti pasa de orice…ca-i animal,prieten,tara ta,ma-ta inseamna ca esti idiot si lingusitor.Prefer lingusirea,cea mai porno pozitie de stiulet decat indiferenta,pozitia de stiulet…cea mai nesculata.
    Macar,ai idee ce inseamna linguseala?…pe cine lingusesc,pe nea Ion ala de-a scris poezia si a crapat?..Da,il linguseam pt. mostenire dar a murit inainte sa-mi citeasca comentariul.

  18. Pacalit cu 5 lei spune:

    Eu am fost furat azi de casiera de la dedeman cu 5 lei. Mi-a batut pe casa 2 produse a cate 5 lei , cand nu achizitionasem decat unul. Avand mainile pline de marfa, am luat bonul de casa si nu am apucat sa il citesc decat in parcare.Abia atunci am inteles graba cu care cel de la control iesire a inhatat bonul inaintea mea ( era langa casiera, nu astepta la iesire, ca pana acum)si a pus stampila de control. Vazuse produsele, normal, erau pe banda, dar de verificat cu bonul in nici un caz nu a verificat.In concluzie, m-a verificat pe mine ca nu fur, dar nu a verificat-o pe casiera ce a batut pe casa. Asa ca explicatia cu verificarea interna a erorilor, nu tine. Sunt convins ca nu a fost eroare ci o complicitate de acoperire a unor gauri in gestiune.Pentru 5 lei nu m-am intors sa ma cert cu casiera si cel de la paza ( erau 2 si aveau astfel posibilitatea sa se acopere unul pe celalalt).Dar nici nu voi mai calca in acest lant de magazine , oriunde as fi in tara. Si ma intreb: pe cei care pleaca cu carucioarele pline de de materiale de constructie, cu cat ii pacalesc la casa? Intr-o vreme faceau asa ceva casierele de la Kaufland , pana cand au facut clientii reclamatii si s-au potolit.Culmea e ca in firme care isi platesc salariatii destul de decent se intampla asa ceva. Mi s-a spus: va mai asteptam pe la noi. Sa astepte!
    (Cei care posteaza aici par a fi salariati la dedeman).

  19. bistritean spune:

    nu ai fost pacalit bai nene!! fata aia era penalizata instantaneu daca ai fii mers sa reclami cele intamplate, la fel si cel de la control! fapta era verificata pe camere, nu stiu de unde atata durere ca un om iti verifica marfa?! nu te considera hot ,pe tine ca si client, chiar te ajuta sa nu ajungi pagubit! oricum nu are importanta ceea ce crezi pentru-ca tu o stii numai pe a ta!tu esti client si cei din magazin , pentru tine, sunt sclavi si nesimtiti, nu?

  20. oly spune:

    si eu am patit la fel da mam enervat si in timp ce controla el marfa trecuse 10 minute iam luat bonul si am returnat marfa

  21. Adina spune:

    La ce sa te astepti de la un analfabet ca tine?!(gandesti precum scrii).Oameni bolnavi cu nervii…Cand stati,dupa inchiderea magazinului,sa va faceti cumparaturile sau doar sa cascati gura nu va mai grabiti nicaieri,fraierii aia de lucreaza au tot timpul sa stea dupa voi,pe cand voi nu puteti sta cateva minute sa va fie verificat un bon.

  22. BAGHERA spune:

    INTRADEVAR,EI FAC REGULILE ,IAR NOI DAM BANII,AR FI BINE DACA NE-AM RESPECTA SI AM CUMPARA DOAR DE UNDE SUNTEM TRATATI CA SEFI,NU CA HOTI, DOAR NOI II P[LATIM SI PRIN DECIZIA NOASTRA DE A CUMPARA DIN ALTA PARTE II PUTEM DA AFARA PE TOTI !!!

  23. BAGHERA spune:

    NU DON’SOARA… Adina,PT CA NOI TE PLATIM !!!

  24. Giulia spune:

    Niste paznici ordinari ,cumpar doua produse 😮 apa plata si un suport de bucatarie,ei ma opresc sa verifice bonul chiar daca erau la o jumatate de metru de casa,au vazut ce am cumparat si ca am platit ,niste nesimtiti ,m-am simtit ca un hot ordinar cautata in plasa si in geanta ,le-am spus sa ma caute si-n p….,dupa ce le-am spus tot ce am simtit exact ppe limba lor de ordinari ,nu o sa mai intru in veci in dedeman si o sa mai cumpar de acolo cand o zbura porcul.Intri in magazinul lor ,platesti ,lasi niste bani acolo,multi, putini si drept multumire te trateaza ca pe un hot!
    RUSINE DEDEMAN

  25. vlad spune:

    Clientii astia sunt tare nemultumiti. Auzi la baghera, platesti o pla… Aia platesti. Clienti nesimtiti, arongati si jumătate analfabeti. Nu va convine stati acasa. Dedeman’u o duce bine si fără voi. Oameni tristi care duminica de duminica stau la coada încă de la ora 8:30, desi magazinul se deschide la 9. Iar când e ora de închidere sunt lezati ” dar vreau sa cumpăr numai un cui” , ai avut o zi întreagă , acasa cu tine.

  26. Vasile spune:

    Inca unul care se crede haituit de sistem…Cand veniti ca prostii la retur si nu stiti ce aveti pe bon ma ia cu tremurat.Pana una alta prietene esti pe o proprietate privata asa ca te supui la ce control vreau eu cand esti in casa mea.,..

  27. Șefulbaghera spune:

    Șeful baghera angajații dedeman se lipsesc de banii tai! Tu nu ai sa fi niciodată considerat șef. .un țăran infect nu poate sa ajungă departe! Unde ai văzut tu atitudine aia? Sa fi tratat ca un șef? :)) vai de viață mea, te auzi ce vorbești? Am impresia ca lucrezi la spart betoane și nu ai mai mult de 7 clase și alea făcute în baia de la școala!

  28. dorin spune:

    am fost la dedeman cluj sa cumpar faianta, gresie usi interioare etc destul undeva in valoare de 1000 de euro am cerut ajutorul unui angajat pentru o anumita gresie a spus ca nepasare asteptati o jumatate de ora am mers la alti acelas raspuns, intr-un tarziu am gasit pe cineva si ma ajutat a scris comanda mea de gresie faianta si apoi a plecat cu caruciorul la magazie sa aduca gresia am asteptat 20 min sa vina gresia, spre surprinderea mea nu era ce doream era mai multa gresie ca si faianta 🙂 am spus ca nu este corect a inceput sa rada si a plecat, mam suparat si am inceput sa pun gresia si faianta jos de pa carucior dar a venit seful departamentului si a intrebat ce fac iam explicat tot si apoi sa dus el pers sa rezolve situatia, apoi au inceput sa issi ceara scuze. ( EU CRED CA EI SUNT ACOLO ANGAJATI DATORITA NOUA CELOR CARE CUMPARAM AR TREBUI SA AIBA PUTIN RESPECT FATA DE CLIENT ) AM CUMPARAT O DATA DE LA DEDEMAN DAR NU MAI CUMPAR MAI BUN ESTE ALTE MAGAZINE:.

  29. Marius spune:

    O situatie stanjenitoare… Si eu detest acest lucru ori de cate ori sunt pun in aceasta situatie.

  30. Vaccin spune:

    Mai clienti, aveti dreptate, dar sa stiti ca scapati ieftin. Cei ce lucreaza acolo sunt controlati zilnic la iesire din magazin si-n gaura neagra, pipaiti peste tot mai ca zici ca lucrezi la o mina de diamante, la armament sau la institutul european de cercetari nucleare, nu cumva sa furi un bozom…
    Si daca vreti sa stati mai putin la control, luati mai putine produse sau chiar deloc sa fie mai usor de identificat si mai rapid de a schimba starea de fapt. Cica verificarea bonului este ca nu cumva sa fie pagubit clientul. Oare cine inghite asa ceva? Afirmand asta ne arata noua ce angajati „competenti” au. Multe lucruri merg prost din cauza mentalitatilor si intereselor oamenilor prost pregatiti ce ajung pe functii mai mari ca ei in aceasta tara, asta pentru ca noi fraierii cotizam si acceptam orice.

  31. bogdan turcanu loser spune:

    ….adevarul e ca mancati numai cacat aiurea…Bogdan Turcanu esti un maaareee prostan !! Onanist cu impresii de mare scriitor de blog…Esti un jegos stresat cu halfe de mare domn. Uita-te in oglinda sa vezi, uita-te….toata viata ai fost un prost !!!

  32. Mulțumesc pentru aprecieri. Ar fi însa frumos să te semnezi, să îți asumi cele spunse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*