Condițiile generale de afaceri

Citeam în această seară condițiile generale de afaceri ale unei banci din România, condiții afișate pe site-ul acesteia, condiții care reglementează cadrul general de desfășurare a relațiilor contractuale dintre bancă și clienți. Paragraful de mai jos este cel care mi-a atras atenția în mod deosebit:

Banca nu va fi raspunzatoare fata de Client pentru neindeplinirea totala sau partiala sau
indeplinirea cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiilor sale datorate unor cauze de forta
majora, sau unor masuri ale unor organisme cu puteri de reglementare, conflicte de munca
declansate in legatura cu personalul Bancii sau al tertelor parti implicate in operatiunile efectuate de
Banca, caderi de curent electric sau defectiuni ale retelelor de comunicatii sau echipamentului
folosit de Banca, virusilor in sistemul informatic, conflicte interne sau internationale, actiuni
violente sau armate, evenimente naturale cu efecte negative majore, culpa furnizorilor sau a subcontractorilor
.

Acest paragraf se poate citi cam ceva de genul:
„Ne doare undeva de banii voștrii pe care i-ați depus la noi! Putem să facem ce vrem noi cu ei!Cum? Simplu: nu ne vom plăti angajații și aceștia vor declanșa un conflict de muncă și voi nu mai vedeți banii.Lovește Dorel cu târnăcopul într-un cablu electric și se pierde baza de date cu soldurile voastre la conturi (creditele nu se pierd, că la alea facem back-up la fiecare 10 minute, că doar îs banii noștrii). A crăpat un switch, nu putem accesa serverul, nu vă putem da banii înapoi, pa! S-a certat directorul cu secretara pentru că săraca nu avea chef de nebunii astăzi, nu vă putem da banii că avem un conflict intern. Nu putem să vedem cați bani aveți la noi pentru că furnizorul nostru de soluție pentru curățat monitoarele nu a făcut livrari luna aceasta și monitorul e plin de praf, nu se întelege ce scrie acolo.Ce bani vrei tu, măh? Nu ai citit condițiile generale de afaceri ale băncii noastre?”

[ad#google-adsense]

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.