47 de km cu bicicleta

Sâmbătă, 9 august 2014 – program de plimbare cu bicicleta.

Împreună cu Codrin am plecat din Suceava (Obcini) către Adâncata (drum asfaltat), am făcut dreapta către Fetești pe drumul proaspăt betonat până la intrare în Fetești și apoi am mers pe drum pietruit către Grigorești.

După ce am trecut de Grigorești, la interecția din câmp cu Siminicea-Hânțesti am mers tot înainte și am trecut râul Siret, ajungând aproape de intrarea în Bucecea.

Am traversat drumul Bucecea-Huțani și am continuat tot pe drum pietruit către Călinești.

În Călinești am făcut dreapta către Mândrești, unde am găsit o porțiune de drum asfaltat, apoi mergând înainte către Vlădeni. Între Mândrești și Vlădeni drumul este pietruit.

Din Vladeni până la finalul plimbării am avut parte doar de drum asfaltat. Astfel, am făcut dreapta și am ieșit în drumul DN29 Botoșani-Suceava pe care am mers către Huțani, apoi Dumbrăveni.

Cu toate că mai aveam energie să ajung pedalând până în Suceava, colegul de plimbare era frânt de oboseală, drept pentru care a apelat la ajutoare pentru a ne recupera cu mașina (cu tot cu biciclete).

În total am parcurs distanta de 47 de km, cu destul de multe pauze de odihnă.

Traseul pe hartă arată cam așa:

ruta-bicicleta-suceava-adancata-calinesti-vladeni-dumbraveni-47km

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

One thought on “47 de km cu bicicleta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.